Motto:
„Puterea corupe. Puterea totală corupe total”.

La începutul anilor 1500 puterea Bisericii Catolice este totală. Ea se stabilise prin trei căi principale:
1. Acceptarea catolicismului ca religie fundamentală, unică pentru mântuirea sufletului uman. Acceptarea este în principal a forţei coercitive existente în perioadă: nobilii medievali şi structura acestora. Începând cu Carol cel Mare, legitimitatea unui cavaler şi/sau rege/împărat nu exista decât prin şi de către biserică, fiecare după treapta socială unde se aflau. Acceptarea era liber consimţită de către toţi membrii societăţii, astfel încât nu putea exista altă cale decât catolicismul.
2. „Accipere fidem est voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis” – „pentru acceptarea şi păstrarea credinţei este necesară o hotărâre liberă şi voluntară”- Toma D’Aquino. Fraza creatorului catolicismului medieval este răsturnată. În sensul frazei, hotărârea liberă şi voluntară este a persoanei care trebuie să stăruie în acceptarea şi păstrarea credinţei, apărându-se de ispitele diavoleşti. În realitate, fraza a stat ca temelie pentru lupta împotriva tuturor altor forme de creştinism, în principal rămăşiţe ale omusianismului. „Pentru acceptarea şi păstrarea credinţei” au fost ucişi slavii de pe Elba, au fost creştinaţi forţat evreii, au fost ucişi khatarii, după principiul –„Omorâţii pe toţi, Dumnezeu îşi cunoaşte aleşii săi”. După eliminarea ultimelor forme de erezie din Europa, începe prigoana organizată împotriva persoanelor luate în mod individual. Aşa încât este necesară crearea unui organism de cercetare – Inchiziţia, lat. inquisitio, cercetare. Creată de papa Gregor IX, inchiziţia reprezintă mijlocul prin care Biserica Catolică controlează întreaga populaţie, este o poliţie religioasă a cărei jurisdicţie cuprinde toată populaţia, indiferent de statutul social.
3. Pentru credincioşii catolici, fervenţi apărători ai bisericii, papa acordă indulgenţele. Contra unei sume de bani, păcate sunt iertate, astfel încât credinciosul nu mai merge în purgatoriu, el intrând direct în Rai.
Prin cele două forme principale – nu eşti cu noi, eşti eretic şi vei fi ucis, eşti cu nou, ţi se iartă
păcatele, lumea medievală reuşeşte să fie controlată în cele mai mici detalii de către Papa de la Roma şi de clerul catolic. Numai că acest control este departe de a fi doar spiritual, el este pământean, transformând papalitatea într-un imens şi atotputernic imperiu. Puterea papală era superioară puterii laice. Puterea Bisericii Catolice da la începutul anilor 1500 este cea mai apăsătoare formă de tiranie. Absolută, dogmatică, intransigentă şi intolerantă, se bazează pe controlarea în cel mai mic aspect al vieţii omului; spiritual, lingvistic, social, financiar şi militar. Pe de altă parte se caracterizează prin corupţia generală a clerului, astfel încât accederea în funcţiile bisericeşti se face doar prin forţa banului, şi nicidecum prin studiu sau credinţă. Aceasta este cauza principală pentru declanşarea celei de-a doua criză europeană.
Cea de-a doua criză europeană este născută de apariţia şi propagarea Reformei. Prin reformă, societatea medievală europeană se desparte în două forţe antagonice, fiecare dintre ele bazându-se pe condamnarea celeilalte ca eretică – catolicismul şi protestantismul.
Biserica niceniană reuşeşte cu succes să înlăture toate cunoştinţele antice. Triumful creştinismului asupra antichităţii este deplin. Cu toate acestea, sunt salvate câteva exemplare din lucrările antice, în special cele romane. Cucerirea Constantinopolelui de către Imperiul otoman duce la exodul masiv al erudiţilor greci. Odată cu ei pătrunde în Italia şi scrierile grecilor antici. Aceştia încep să fie studiaţi din ce în ce mai intens, numeroşi filosofi începând să pună în balanţă scrierile bisericeşti şi scrierile antice. Este momentul în care apare umanismul ca mişcare – omul este pus în centru cunoaşterii, în centrul societăţii.
Umanismul este creuzotul din care se nasc idei novatoare în societate, este motorul care pune în mişcare masele şi trezeşte idei naţionale.
Cultural, are loc o răsturnare a valorilor. Până în acel moment toate elementele despre cultură aparţinea numai lui Dumnezeu şi lui Iisus Hristos. De la Grigore I cel Mare cultura era axată pe proslăvirea lui Dumnezeu. Orice altă formă era considerată din start păgână şi era interzisă cu desăvârşire. Umanismul reaşează omul, natura, gloria umană în mijlocul prezentărilor.
Politic pune cele mai mari întrebări asupra puterii absolute a bisericii. Este „începutul sfârşitului” atotputerniciei bisericeşti. Monarhii sunt întrebaţi frecvent asupra originii puterii sale, se pune problema prima dată a legitimităţii puterii poporului. Mugurii transformărilor politice încep în acest moment.
Social are loc o naştere a conştiinţei naţionale. Apare ideea de latinitate, de ascendenţă a unui popor măreţ, poporul roman. În acelaşi moment se naşte şi ideea cuceririlor germanice. Cuceritorii Imperiului roman se găseau în acel moment supuşi bisericii, lucru de neacceptat de către mândrii germani.
Cea de-a doua criză europeană se naşte în anii 1500 ca o revoltă împotriva puterii absolute a Bisericii Catolice. Ajunsă la apogeu, Biserica Catolică îngrădeşte toate drepturile naturale, cultura şi toate manifestaţiile persoanelor. Deşi elementul principal al credinţei catolice este liberul arbitru, exact acest element fundamental este îngrădit de către biserică. Începând cu Martin Luther, întreaga Biserică Catolică va fi zguduită din temelii. Reforma va produce breşe în zidul de putere, breşe ce va transforma radical societatea. Putem vorbi răspicat de al doilea sfârşit al lumii – lumea creştinismului triumfător.
preluat de pe (http://www.conspir.info)