Adevarul despre FMI

Postat in Jun 14 2011 de catre admin
Taguri : , ,
Categorie : Articole

Dr. Joseph Stiglitz are statura unui semizeu in randul economistilor americani. Fost vicepresedinte si economist-sef al Bancii Mondiale pana in noiembrie 1999, apoi seful consilierilor economici ai presedintelui Clinton, dr. Stiglitz este azi profesor la Universitatea Stanford si Guest Scholar la Institutul Brookings. Este curent solicitat de marile firme de consultanta si cutreiera America pentru a tine conferinte.

Ceea ce a atras atentia asupra problemei globalizarii a fost criza asiatica din 1997, dupa care au urmat Rusia, Brazilia, Turcia. “Factorul cheie in 1997 a fost liberalizarea pietelor de capital, conform ideologiei FMI. Dar asta a permis capitalului speculativ, pe termen scurt, sa intre si sa iasa fara restrictii de pe piata. Industrii intregi pot aparea si disparea peste noapte, generand tulburari enorme in economie, in societate, inclusiv recesiune. Cum a procedat FMI in criza asiatica? In Coreea, a impus ridicarea dobanzii de la 9% la 25% si apoi la 40%. Urmarea: jumatate din firmele coreene au dat faliment; in Indonezia, trei sferturi. Apoi, au cerut suspendarea ajutoarelor sociale. Atunci, am spus: in sase luni, populatia se va revolta. Stiti ce a raspuns FMI? Au zis: nu-i nimic, trebuie sa sufere.” Problema este ca, urmare a revoltelor, capitalul a fugit din Coreea, iar criza s-a adancit. sursa: novopress.info

Reformarea FMI este o chestiune de timp “Deci politicile impuse de FMI au fost nu numai nedrepte si nemiloase, ci si antieconomice. Ele contrazic orice manual de economie, violeaza toate principiile pe care copiii nostri le invata la scoala.

Greselile pe care le face FMI vin din conceptia lor fundamentalista despre piata. Ei ignora ca nicaieri nu exista piata perfect libera: exista reglementari financiare, protectia consumatorului, standarde etc., deci o multime de limitari. Iar fara asemenea reguli si legi, sistemul de piata nu poate functiona.

Pe de alta parte, obiectivul nr. 1 al institutiilor internationale nu este stabilitatea financiara globala, ci sa asigure veniturile creditorilor de pe Wall Street, chiar cu pretul unor dezechilibre in alte parti ale lumii. Interesele particulare, secretomania care acopera adoptarea deciziilor si lipsa democratiei caracterizeaza aceste institutii. La FMI, nu functioneaza sistemul un om egal un vot, ci un vot egal un dolar, dar nu de orice fel, ci dolarul din 1944.” In aceste conditii, este imposibil sa fie controlate politicile FMI si ale celorlalte institutii.

“Globalizarea este un proces esentialmente pozitiv si poate fi o resursa pentru dezvoltare, dar pana acum n-a dovedit-o. Protestele anti-FMI sunt justificate, chiar daca personal nu agreez toate ideile promovate cu asemenea prilejuri. Dar actiunea societatii civile imi da speranta ca organizatiile care conduc astazi lumea vor fi candva reformate.”

In patru pasi, reteta FMI condamna pacientii la criza

Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, critica programele FMI. Retetele de tara ale FMI au dat gres. In Est, Polonia si-a respectat contractul, iar acum o duce rau. La fel de rau o duc si romanii, cu mentiunea ca ei nu au fost consecventi in respectarea acordurilor stand-by.

In patru pasi, reteta FMI condamna pacientii la criza. Acesta este contextul regional in care criticile economistului american Joseph Stiglitz, castigator al Premiului Nobel pentru Economie, se fac din nou auzite. FMI in principal, impreuna cu Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului, sunt slabi gestionari ai globalizarii. Ponoasele le trag natiunile sarace. Guvernele au nevoie de FMI pentru o buna imagine pe pietele internationale de capital, dar si pentru echilibrarea deficitului bugetar, pentru ca aceasta este destinatia imprumuturilor acordate de institutia financiara. FMI-ul pretinde, in schimb, respectarea unui program de tara in patru pasi.

Privatizarea este primul. Stiglitz afirma ca, sub acoperirea si folosind conditiile impuse de Banca Mondiala pentru acordarea de credite, politicieni locali se grabesc sa privatizeze companiile, in dezavantajul national, dar cu avantaje personale. Corporatiile multinationale pot cumpara ieftin industriile locale. In competitie pentru capitalul strain, statele supraoferteaza: facilitati fiscale, salarii mici, zone libere, promisiuni de descurajare a miscarilor sindicale. Multinationalele pot ajunge sa detina controlul total in anumite ramuri ale economiei, cu riscurile de rigoare pentru economiile nationale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment