Cum a murit Eminescu? In jurul acestui moment s-au scris multe, dar s-au speculat si mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de disparitia fizica a marelui poet.

Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste in “Dosarul mortii lui Eminescu” despre existenta unui martor ocular, care, la multi ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alaturi in ultimele sale clipe de viata. Ca era langa Eminescu in momentul in care poetul a fost lovit cu o caramida in cap, pe la spate, lovitura de la care i s-a tras sfarsitul. Marturiile lui au fost consemnate in Universul, la 28 iunie 1926. Iar varianta prezentata de el este aceeasi cu cea sustinuta de Hanrietta Eminescu, sora poetului, dar specificata si de dr. Ion Nica, in cartea “Mihai Eminescu. Structura somato-psihica”, volum aparut in anul 1972. Asociatia Civic Media din Romania a inceput prezentarea volumului “Adevarul despre Eminescu”, din care face parte si
studiul profesorului Nae Georgescu, demers inceput in 15 ianuarie in acest an.

MARTURII PESTE TIMP
Iata ce a consemnat Universul despre intalnirea cu omul care i-a fost alaturi (la propriu) lui Mihai Eminescu in minutele de dinaintea mortii sale la Spitalul dr. Sutu. “Un modest cetatean, mic de stat si cu o barbuta alba, a suit scarile redactiei noastre, voind sa ne faca o comunicare. Din ziare, stia ca se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, si venea sa ne spuna si el ce stia, personal, despre cel pomenit. Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes”, nota Universul.

AVEA PAR FRUMOS, NEGRU, DAT PESTE CAP
Personajul zugravit era Dumitru Cosmanescu, “nea Dumitrache”, intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul isi avea pravalie sub vechiul Jockey-Club, si “il servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo impreuna cu alti prieteni. “Eminescu era un om domol si foarte asezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorba. Si avea mare placere sa-l servesc eu”, a povestit “nea Dumitrache”. “De `mbracat nu l-am vazut niciodata rau imbracat, ii placeau cravatele negre, facute “funda” Eu, ca unul care, slava Domnului, la varsta mea pot zice ca sunt specialist, mi-aduc aminte si acum ca avea un par frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustata, mica, era tot neagra”, si-a amintit Cosmanescu. “Vorbea cu mine, vorbea cu lucratorii, si mai ales sedea de vorba cu dl. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindca Ardeleanu era om citit, si fusese si la Paris, studiind sa se faca avocat”, a mai povestit despre poet fostul frizer.

SCRIA TOATA ZIUA
“Cand s-a intamplat nenorocirea ca s-a imbolnavit, Eminescu a fost dus la Sutu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Ma chema tot pe mine sa-l servesc si acolo, si ma duceam bucuros”, a sustinut frizerul. “Uneori, veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas si altii care-i ziceau lui Eminescu “maestre” si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit.”

DESTEAPTA-TE ROMANE!
Modestia si simplitatea povestitorului nu scad intru nimic caracterul dramatic al ultimelor ceasuri ale nefericitului poet, remarca profesorul Nae Georgescu. Pentru ca soarta a facut ca frizerul Dumitrache sa fie in ziua aceea, in ora aceea, chiar in minutul acela alaturi de Mihai Eminescu. “Enisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza”, a povestit nea Dumitrache. “Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!” Eu, care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce”, a relatat fostul frizer.

CARAMIDA CRIMINALA
“Cum mergeam amandoi, unul langa altul,” si-a continuat omul, povestea, ” vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. sursa: stiri.rol.ro