Aproape jumătate din alimentele produse la nivel mondial ajung anual la gunoi

Postat in Feb 10 2013 de catre costel
Aproximativ jumătate din toate alimentele produse în lume – echivalentul a două miliarde de tone – ajung să fie aruncate în fiecare an, potrivit unui raport publicat la începutul acestui an de Institutul de Inginerie Mecanică (IME) din Marea Britanie.
“Cantitatea de alimente aruncată la nivel mondial este enormă. Cu aceste alimente s-ar putea hrăni populaţia planetei care se află în creştere, precum şi persoanele care în prezent mor de foame. În plus este o irosire a resurselor precum pământul, apa şi energie care sunt folosite în procesul de producţie, procesare şi distribuţie a alimentelor”, a spus Tim Fox, cercetător în cadrul IME, citat de publicaţia The Guardian.
Raportul, denumit “Global Food; Waste Not, Want Not”, arată că între 30 şi 50% sau echivalentul a 1,2-2 miliarde de tone de alimente produse la nivel mondial nu ajung pe mesele oamenilor.
Cercetătorii institutului britanic susţin că principalele motive pentru care se ajunge în această situaţie sunt promoţiile 1Ă1 gratis, datele de expirare, cererea consumatorilor din vestul Europei pentru alimentele care au un aspect fizic perfect, precum şi practicile agricole învechite, infrastructura neadecvată şi  lipsa spaţiilor de depozitare.
Conform estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), până la sfârşitul secolului vor fi în plus trei miliarde de persoane de hrănit, iar presiunea privind resursele necesare pentru producerea alimentelor, inclusiv pământul, apa şi energia, va creşte într-un ritm alert. Tinând cont de acestea, IME solicită luarea unor măsuri urgente pentru reducerea cantităţii de deşeuri alimentare.
În Marea Britanie, 30% din culturile de legume nu sunt recoltate pentru că nu îndeplinesc standardele vânzătorilor privind aspectul fizic, iar în Europa şi SUA jumătate din alimentele cumpărate sunt aruncate de către consumatori.
De asemenea, circa 550 miliarde de metri cubi de apă este irosită în întreaga lume pentru a iriga culturile care nu ajung în final la consumatori, iar în 2050 cererea de apă pentru producţia alimentară ar putea ajunge la 10.000-13.000 miliarde metri cubi.
Această cantitate este de 2,5-3,5 ori mai mare decât actualul consum total de apă potabilă al oamenilor şi s-ar putea ajunge la deficite majore de apă la nivel mondial, avertizează IME, susţinând că există potenţial pentru a furniza cu 60-100% mai multe alimente prin eliminarea pierderilor şi a deşeurilor.
Pentru a preveni această risipă în viitor, guvernele şi agenţiile şi organizaţiile precum ONU “ar trebui să colaboreze pentru a ajuta la schimbarea mentalităţii oamenilor în privinţa deşeurilor alimentare şi pentru a descuraja fermierii, producătorii de alimente, supermarketurile şi consumatorii să irosească resursele naturale”, a menţionat Tim Fox.Sursa : zf.ro
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment