Bogaţii lumii ţin ascunse 21.000 de miliarde de dolari

Profitând de lacunele legislaţiei fiscale transfrontaliere, miliardarii au ascuns în conturi offshore sume care echivalează cu economia SUA şi a Japoniei la un
Valoarea activelor ascunse în ultimii 30 de ani de cei mai bogaţi oameni de pe planetă în paradisuri fiscale se ridică la 21.000 de miliarde de dolari, potrivit studiului „The Price of Offshore Revisited” publicat de organizaţia Tax Justice Network. Suma nu include activele nefinanciare, precum obiecte de artă, iahturi, vile, pe care superbogaţii lumii le deţin. Dacă sumele ar fi fost taxate, câştigurile rezultate ar fi fost suficiente pentru plata datoriilor înregistrate de un număr semnificativ de ţări în curs de dezvoltare şi chiar şi pentru soluţionarea crizei datoriilor suverane.
James Henry, expert în domeniul paradisurilor fiscale, a condus proiectul de cercetare, analizând informaţiile oferite de Banca pentru Reglementări Internaţionale (BIS), Fondul Monetar Internaţional şi de sectorul privat pentru a oferi valoarea exactă a activelor ascunse de Fisc.
Europa ar fi un creditor net important
În lumina acestui studiu, unii experţi consideră că nivelul activelor deţinute în conturi offshore este atât de mare încât luarea sa în considerare ar modifica în mod radical balanţa puterii financiare între ţări. Economistul Thomas Piketty, expert în inegalitate economică şi care a ajutat la compilarea informaţiilor cu privire la Topul Global al Veniturilor, consideră că acest studiu arată că „averea totală ascunsă în paradisurile fiscale este suficient de substanţială pentru a transforma Europa într-un creditor net important faţă de restul lumii”.
Banii bogaţilor au migrat către ţări cu jurisdicţii protectoare, precum Elveţia şi Insulele Cayman, cu ajutorul băncilor de investiţii private. Cele mai mari sume au migrat din China (1.189 de miliarde de dolari), Rusia (798 de miliarde de dolari) şi din Coreea de Sud (779 de miliarde de euro). Din România au migrat în conturi offshore, în ultimii 30 de ani, 91 de miliarde de dolari. România ocupă locul trei în Est, după Ungaria, cu 242 de miliarde de dolari, şi Polonia, cu 165 de miliarde de dolari. Sursa : adevarul.ro