Cât mai ţine criza economică?

Postat in Jul 18 2012 de catre costel

Răspunsul pe scurt la întrebarea din titlu: mulţi ani. Este o întrebare aflată în mintea multora dintre participanţii la viaţa economică, având în vedere că au trecut deja cinci ani de la declanşarea turbulenţelor în pieţele financiare internaţionale. I-a fost pusă şi luni seara ministrului de Finanţe al României, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată. Cât va ţine ţine criza economică? Până în 2020, răspunde domnul ministru, menţionând şi ce înţelege prin depăşirea crizei: creştere economică sănătoasă, finanţe publice sănătoase, eliminarea instabilităţii financiare. Aşa ceva ar urma să nu vedem mai repede de opt ani, şi asta numai dacă economia nu va fi recroită de la un model de creştere economică centrat pe intermedierea financiară către industria manufacturieră de tehnologie înaltă.

Când iese România din criză? Nu mai devreme de data indicată. Nici nu are cum, pentru că nu numai că suntem conectaţi la economia mondială, dar depindem de ea (domnul Georgescu a reamintit că noi, ca societate, consumăm mai mult decât producem). Am trecut de faza terapiei intensive şi acum suntem la salon. Poate va veni vremea şi când ne vom plimba prin curte. Spitalul însă nu îl părăsim până în 2020.

Trebuie să remarcăm pozitiv sinceritatea oficialului român, cu atât mai mult cu cât omologul său luxemburghez, şef al Eurogrupului care reuneşte miniştrii de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, declara în mai anul trecut că “atunci când lucrurile devin serioase trebuie să minţi”, într-o înţelegere greşită a “fişei postului”. Chiar dacă reprezentanţii autorităţilor trebuie să manifeste răspundere faţă de cele declarate, să nu îndemne la o atitudine panicardă sau să semene neîncredere, aceasta nu înseamnă că adevărul, oricât de necruţător ar fi, trebuie ascuns faţă de publicul larg. Este mai bine să ştii de unde pleci, ce ai înainte şi, mai ales, pe ce stai.

Stăm pe fundamente nesănătoase ale economiei atât în SUA, cât şi în Uniunea Europeană şi va mai trece timp până când vom schimba un model greşit. Puţini cu mulţi bani şi mulţi cu puţini bani, sub ameninţarea şomajului reprezintă realitatea la care ne-a împins un model croit greşit. Ieşirea din criză se va face doar în măsura în care modelele sociale vor fi mai “inclusive”, în sensul ca să încorporeze în activitatea economică pături sociale cât mai largi, iar acestea să aibă egalitate de şanse şi un acces echitabil la serviciile sociale, mai spune ministrul de Finanţe.

Totuşi, să nuanţăm. Nu neapărat o politică redistributivă ne poate duce spre acest rezultat. Mai degrabă castrarea oligarhiei de pârghiile cu ajutorul cărora a reuşit să acumuleze astfel de poziţii. Cheltuielile publice supradimensionate şi direcţionarea contractelor prin parteneriat public-privat către clientele privilegiate, dar şi acordarea monopolului creaţiei monetare instituţiilor financiare care şi-au însuşit din valoarea creată de economie prin hoţia inflaţiei. Redimensionarea statului şi o reformă monetară care să reintroducă banii din metale preţioase, chiar dacă ar fi dură având în vedere moravurile dezvoltate în ultimele decenii, ar reduce accesul nejustificat la bogăţia creată în societate exclusiv de către o pseudo-elită coruptă.

Cât ţine, aşadar, criza? Anul 2020 pare îndepărtat, iar răspunsul pare pesimist. Totuşi, nu ar fi o variantă tocmai rea. Japonia are deja două decenii pierdute, iar criza începută în 1929 s-a prelungit până în 1945 şi nu s-a consumat decât în vălmăşagul unui război mondial. Crizele creditului şi cele de structură sunt lungi. Nu se aseamănă cu cele de supraproducţie de la jumătatea ciclului de expansiune a creditului care se reglează prin câteva recesiuni superficiale.

De fapt, dacă ne propunem să coborâm în istorie, numai în 1720 găsim un volum al datoriilor private şi de stat mai mare decât în momentul de faţă. Crahul bulei creditului de atunci a adâncit Europa într-un secol de deflaţie, iar revenirea economică nu a venit decât la capătul războaielor napoleoniene şi graţie unor noi tehnologii (aburul şi industria cărbunelui, căile ferate şi oţelul).

Iarăşi, dacă vrem să găsim o furie a consumării capitalului ca aceea de acum trebuie să mergem departe în timp, la Roma antică. Şi atunci un impas tehnologic, instituţional şi de randament ar fi necesitat restructurări profunde. Pe fondul unei crize morale acute, a fost preferată însă escaladarea datoriilor, iar romanii şi-au mâncat treptat din capitalul acumulat pentru a-şi susţine vechiul nivel de trai. Cu preţul dezvoltării viitoare! Criza de atunci a presupus trei secole de zbateri pentru conservarea unei lumi în pragul ruinei şi alte şapte veacuri de “epocă întunecată”. O mie de ani au fost necesari pentru ieşirea din criză, după aşa distrugere a capitalului!

Am dat şi exemplele extreme pentru a arăta că existenţa unei economii vibrante nu este de la sine înţeleasă. Fără muncă, pricepere, dezvoltare tehnologică, cadru instituţional propice, fără consum judicios şi acumulare de capital şi, mai ales, fără moralitate, putem ajunge în fundături pe care încă nici nu le bănuim. Depinde şi de fiecare dintre noi în parte cât ţine criza.
sursa: curierulnational.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Cât mai ţine criza economică?, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Post a Comment