De la SUPRAVEGHERE la PREDICTIE si CONTROL

Postat in Oct 19 2011 de catre costel

Pentru că România a trecut în acest an de la faza totalitarismului de discurs, proiectat în viitor, la implementarea dictaturii de facto, cred că este util să se revină la câteva teme de discuţie pe care mediul ortodox le-a întors, cu mai mult sau mai putin discernământ, pe toate feţele. Printre altele, s-a vorbit mult despre mijloacele de supraveghere ale populaţiei, prezentându-se ultimele inovaţii tehnologice ca fiind un pas în plus spre acea societate totalitară, care guvernează pe cale coercitivă fiecare aspect al vieţii noastre. Şi ele sunt într-adevăr mijloace tot mai intruzive prin care se colectează date din ce în ce mai intime despre noi şi despre apropiaţii noştri. Dar, mergând mai departe de discursul teoretic, al „ce se poate face cu..”, să vedem ce însemnă pentru România „supravegherea populaţiei”.

Orice informaţie stocată de stat, entităţi ale statului ori entităţi de drept privat care colaborează cu statul, reprezintă o supraveghere, în măsura în care cineva este interesat să prelucreze o astfel de informaţie. Datele astfel stocate pot fi folosite, în funcţie de împrejurări, atât în beneficiul cât şi în detrimentul cetăţenilor. De multe ori, în articolele care apar pe internet se face referire la sistemul informatic de supraveghere a populaţiei, ca entitate generică, atribuindu-i-se un număr semnificativ de atribuţii ori posibilităţi de intervenţie directă în viaţa noastră. În principiu, acest sistem este identificat ca fiind Sistemului Informatic National de Semnalari (participarea Romaniei la Sistemul de Informatii Schengen aici), Sistemul electronic naţional (aici), Infrastructutra comună de comunicaţii electronice ale statului (aici), viitorul SUNA şi DND (aici), baza de date DEPEABD, baza informatică de date a SRI ( fostul Centru de Informatică şi Documentare – înfiinţat prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 001050 din 25 mai 1977, care implementa un sistem computerizat de evidenţă a informaţiilor operative iniţiat de colonelul Pavel Costandache în anul 1972, deci acum 40 de ani), etc etc.

Este suficientă o căutare pe google după cuvintele sistemul informatic naţional, pentru a observa că în România, practic, nu a rămas nici o instituţie care să nu fi implementat o bază de date electronică, ceea ce e oarecum normal, dacă e să primim fără rezerme tezele determinismului tehnologic. De ce atunci, continuăm să ne întrebăm „ce se poate face” când toate aspectele existenţei noastre zilnice sunt documentate de sisteme informatice de evidenţă? Poate pentru că, în tratarea acestui subiect, aşteptăm să fim informaţi despre existenţa unui super computer, unei Fiare româneşti, care să aibă mijloace informaice de a reglementa/controla aspecte intime ale existenţei noastre.

Vă întreb însă, de ce ar dori cineva să vină pe nesimţite după o persoană care de abia se ţine pe picioare şi să-i pună piedică, când este foarte uşor să-l facă să credă că drumul său trece printr-un povârniş abrupt. Prin această cheie alegorică trebuie privit interesul conducătorilor noştri, cărora le sunt cu mult mai puţin importante acţiunile noastre zilnice decât prelucrarea lor la nivel statistic. Ceea ce evidenţa informatizată oferă însă, faţă de alte măsuri anacronice de evidenţă, este o prelucrare în detaliu a nişelor de populaţie după o sumă de criterii de foarte mare interes. Astfel, pe cale de interpretare, pot fi dezvoltaţi algoritmi de predicţie sociologică, prin care se pot determina linii de conduită detaliate pentru indivizi dar şi pentru grupurile sociale din care fac parte (familie, cerc restrâns/extins de prieteni, bloc de locuinţe în care avem reşedinţă, cartier, grup profesional restrâns/extins, persoane unite de aceleaşi interese, care au aceleaşi hobby-uri, aceleaşi preocupări, care au acelaşi tipar/program zilnic, et etc etc). Problema noastră nu mai e demult doar modul de supraveghere.

Zilnic sunt colectate despre noi mult mai multe informaţii decât pot fi procesate. Capacitatea tehnologică de care ne temem, nu se referă doar la modul în care acest sistem de colectare va interveni în viaţa fiecăruia, ci la un nivel superior de gestiune şi prelucrare a datelor statistice, în timp real, care să asigure predicţii detaliate privind reacţiile populaţiei la anumite măsuri/evenimente. Dar capacitatea tehnologică propriu zisă nu este folosită pentru aceste operaţiuni, ci strict pentru indexarea informaţiilor în dreptul fiecărui C.N.P. în parte. Necesitatea unui „supercomputer” este aşadar secundară. Efortul tehnologic se referă strict la asocierea tuturor informaţiilor disponibile despre un anumit subiect/individ, pornind de la localizare şi intercaţiunea cu alţi indivizi/entităţi publice, în acest sens orice efort de imaginaţie poate fi util: consumul de energie termică/electrică a domiciliului comun, cheltuieli curente, tipar zilnic, medicamente achiziţionate etc etc. Informaţia este păstrată de instituţiile/entităţile care o colectează, tot acestea o actualizează după protocoale interne şi este suficient să existe acces (chiar intermitent) la aceste baze de date. Ceea ce se realizează în zilele noastre sunt algoritmii sociologici care folosesc aceste informaţii colectate.

Ca să înţelegem la ce anume de referim ar trebui să ne imaginăm nişte formule matematice complexe, iar predicţia în sine este reprezentată de rezultatul calculului matematic. Resursele informatice pentru aceste calcule sunt nesemnificative (pentru stat), indiferent de numărul subiecţilor introduşi în calcul. Comparaţia ideală se referă la programul excel, care îşi ia anumite elemente din anumite căsuţe, urmând a realiza calculul şi a-l prezenta într-o altă căsuţă. Având algoritmul determinat, aceste calcule pot fi realizate pe orice P.C. personal, fiind în fapt un soi de fişier log, generat prin accesul la anumite informaţii care sunt stocate pe servere securizate. Drept urmare nu sunt necesare platforme informatice în genul celor prezentate în filme gen Minority Report, ceva care să ne ia ochii, ceva care să funcţioneze fără greşeală. Cei care au acces la baze de date ale statului român ştiu mai bine câte probleme sunt pentru fiecare organism în parte, ideea de bază fiind că sunt muuuult mai departe de ceea ce suntem noi condiţionaţi să aşteptăm să fie implementat pentru a considera că s-a definitivat supravegherea Big Brother. Ori nu e nevoie de aşa ceva, repet, informaţiile colectate de stat sau de terţi, la care există acces, sunt cu mult peste posibilităţile actuale de gestiune, interpretare şi predicţie a statului.

Instrumentul ideal de control pentru aceste formule sociologice este… chestionarul de recensământ 2011. Acesta va fi scanat iar, dacă îmi permiteţi, informaţia va fi prelucrată exact în modul în care sunt corectate lucrările de răspuns ale studenţilor care dau examene cu teste grilă şi ulterior asociate fiecărui C.N.P. în parte.

Supravegherea individului are la bază două principii: rutina şi excepţia de la rutină şi dihotomia informare/iniţiativă. Mijlocul de protecţie/eludare este internalizarea scopului şi externalizarea echivocului, însemnând că cineva se va comporta în aşa fel încât comportamentul său va putea fi interpretat în cât mai multe sensuri. „Autorităţile” însă sunt interesate ca acest echivoc al rutinei zilnice, lunare etc. să fie redus la maxim şi din acest motiv, este de aşteptat ca pe viitor, odată ce elaborarea din ce în ce mai specifică a formulelor de predicţie sociologică va coborî cu mai multă siguranţă spre individ, ca entitate ut singuli, cred că este de aşteptat ca recensăminte mai mult sau mai puţin „naţionale”, să se înmulţească şi mai mult de atât, chestionarele să fie din ce în ce mai intruzive/intime… (UTZU)
sursa: razbointrucuvant.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment