Acea clipa a sosit. I-au lasat pe studenti, muncitori, soldati, pe milioanele de romani sa iasa in strada, in decembrie anul trecut, pentru a pune capat  dicaturii cuplului Ceausescu. Apoi, in momentul culminant, Iliescu si acolitii sai s-au ridicat cu succes pe creasta valului istoriei. In asemenea circumstante, nu ne mai surprind indoielile revolutionarilor romani veritabili fata de proclamatiile de credinta ale acestor lideri la adresa democratiei.Revenirea chipurilor si vocilor compromise nu este un fenomen care caracterizeaza numai primele esaloane ale puterii. Îl cunosc pe  Corneliu Vadim Tudor de cand eram amandoi studenti la facultatea de sociologie din Bucuresti. Dar imi este cunoscut mai ales din postura de menestrel al curtii Ceausestilor, specializat in osanale generos remunerate. Îl stiu ca autor al unor vulgare versuri anti-semite si al unor pamflete rasiste. Atunci, pe 21 decembrie, Tudor a trimis peste hotare un furibund manifest anti-ceausist, denunţându-si fostul idol drept „cel mai sangeros criminal din istoria Romaniei, un monstru mai mare decat Stalin si Hitler – un Caligula de Balcani”. Mai mult decat atat, Tudor a pretins ca masacrul de la Timisoara l-a convins ca „nu rusii, ungurii si evreii ameninta Romania” ci tiranul insetat de sange pe care el îl proslavise cu atata zel cu doar putini ani mai inainte.

Opinii similare au fost exprimate si de alti fosti sicofanti. Mihnea Gheorghiu, care a fost presedintele al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, a aparut la televizor unde si-a exprimat dezgustul fata „obscuratismul primitiv” al lui Ceausescu. Constantin Bostina, fostul sef de cabinet al lui Ceausescu, a fost numit de noul regim in functia de ministru adjunct al economiei, fiind demis numai datorita presiunilor exercitate de miscarea studenteasca. Lista  acestor revolutionari de ultima ora ar putea fi continuata la nesfarsit.

Este adevarat totusi ca noul regim a selectat si dizidenti veritabili, precum istoricul de arta Andrei Plesu si criticul literar Mihai Sora, numiti ministru al culturii si respectiv ministru al educatiei. Aurel Dragos Munteanu detine functia de presedinte al Radioteleviziunii Romane (destui „fosti” insa populeaza inca staff-ul sau).

Nici un minister strategic nu a fost oferit unei persoane care s-a opus cu adevarat  dictaturii. Ce-i drept, tinand cont de ubicuitatea cultului lui Ceausescu, ar fi greu sa gasim un contingent numeros de indivizi nepatati de atitudini colaborationiste. Un numar suficient exista insa. Urmatoarele exemple mi se par edificatoare: Radu Filipescu, care a fost arestat in anii optzeci pentru ca a distribuit manifeste anti-ceausiste; criticul literar Dan Petrescu, unul dintre cei mai curajosi opozanti ai regimului; Alin Teodorescu, care a avut curajul de a critica politicile anti-maghiare ale lui Ceausescu; economistul Ion Blaga, care in anii saptezeci a refuzat sa fie consilier prezidential pe probleme de economie. In orice caz, decenta ar trebui sa ii impiedice pe cei care au participat direct la orgiile ideologice ale dictaturii lui Ceausescu sa se erijeze drept vechi opozanti.

Lasand la o parte inevitabila repulsie pe care o simtim, de ce totusi este important sa discutam aceast fenomen? In  “Comunicatul catre tara”, Consiliul FSN a garantat un guvern de tranzitie fara pretentii monopoliste asupra puterii politice. Din nefericire, Silviu Brucan a anuntat intentia FSN de a prezenta liste de candidati din perspectiva alegerilor generale din aprilie. Brucan, care pare cel mai coerent dintre liderii actuali, a declarat intr-un interviu in Financial Times (29 decembrie) ca nu vede nici un motiv de ce FSN nu s-ar bucura de avantajele politice ale victoriei revolutionare. Liderii nou formatelor partide de opozitie – PNL, PNT si PSD – si-au exprimat ingrijorarea fata de posibilitatea ca asemenea avantaje sa includa incercarea de a crea celule FSN la locul de munca, ceea ce evident i-ar consolida considerabil hegemonia deja existenta.

Brucan a negat totodata orice legaturi intre FSN si defunctul PCR, proclamand communismul drept „irelevant” in Romania. Cu toate acestea, nu putini romani au observat cum discipolii lui Gorbaciov, regrupati la nivelul conducerii FSN, prefac/adapteaza crezul marxist. Acesti lideri, fiind constienti de dispretul populatiei pentru partid, depun eforturi de a salva socialismul abandonand chipul sau comunist. Si pentru a reusi practica strategiile bolsevice cu care sunt atat de bine familiarizati: controlul presei, divizarea si izolarea opozitiei, amagirea restului electoratului cu promisiuni desarte.

Ce poate face Occidentul pentru a preveni deturnarea revolutiei romane? Inainte de toate, mass-media din Vest ar trebui sa fie constienta de acest pericol si, in consecinta, sa indentifice sustinatorii veritabili ai democratiei din Romania si sa le monitorizeze lupta impotriva celor care au un singur scop – subminarea noilor libertati. Totodata, organizatii publice si private trebuie sa se implice in activitatea partidelor democratice, asa cum s-a intamplat in cazul “Solidaritatii” in Polonia, oferind consultanta si orice va fi necesar pentru desfasurarea unei campanii electorale. Cetatenii Romania de astazi nu au cunoscut niciodata alegeri libere. Pericolul este ca, inspititi de de „ chipurile noi” ale comunismului, sa nu le cunoasca vreodata.”

VN:F [1.9.22_1171]

VN:F [1.9.22_1171]