Deturnarea Revoluției Române: Măști noi, chipuri vechi
Cine au fost cei care au profitat de lichidarea cuplului Ceausescu, o inscenare menita sa ofere noii puteri o aparenta de legitimitate? De unde au aparut ei? In niciun caz nu din valul revolutionar real. Proclamandu-se “emanati”, uzurpand si masluind de fapt simbolurile anti-totalitare, Iliescu, Roman, Brucan si oamenii lor au batjocorit adevarata semnificatie a revolutiei. Nu trebuie sa fii un maniac al conspiratiilor pentru a observa ca exista conjuratii, combinatii oculte, legaturi subterane de complicitate, mai cu seama in regimuri ermetic inchise precum cel al lui Ceausescu. Public aici un fragment din articolul meu “New Masks, Old Faces” aparut in revista “The New Republic” pe data de 5 februarie 1990. Articolul a fost difuzat la “Europa Libera” si a fost publicat in romaneste intr-o revista a PNL. Din acel moment, noul regim m-a considerat un primejdios inamic. Era proba ca nu greseam in analiza mea.
“Marturisesc ca am motive personale sa cred in aceasta versiune oarecum tenebroasa a revolutiei romane. In 1980 ma aflam intr-un parc din Bucuresti plimbandu-ma cu un profesor al academiei de partid, care in prezent are puternice legaturi cu cei de la putere. Adoptand un ton confidential, el mi s-a destainuit cu glas soptit: „Reprezint un grup care se va debarasa de clanul Ceausescu.” La acea vreme stiind cu cine am de a face si ce institutii reprezinta, l-am suspectat de provocare. Dar acum imi dau seama ca era sincer. A existat intr-adevar un grup care si-a dorit inlocuirea tiranului si instituirea propriei oligarhii. Ei nu au avut ca scop inlaturarea socialismului de stat, intentionand doar sa-l faca rational. Fiind versati in realpolitik, ei si-au continuat activitatea in cadrul structurilor de putere ale sistemului stalinist bizantin, au incurajat fara rusine narcisismul secretarului general si au asteptat momentul prielnic pentru a prelua puterea.
Opinii similare au fost exprimate si de alti fosti sicofanti. Mihnea Gheorghiu, care a fost presedintele al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, a aparut la televizor unde si-a exprimat dezgustul fata „obscuratismul primitiv” al lui Ceausescu. Constantin Bostina, fostul sef de cabinet al lui Ceausescu, a fost numit de noul regim in functia de ministru adjunct al economiei, fiind demis numai datorita presiunilor exercitate de miscarea studenteasca. Lista acestor revolutionari de ultima ora ar putea fi continuata la nesfarsit.
Este adevarat totusi ca noul regim a selectat si dizidenti veritabili, precum istoricul de arta Andrei Plesu si criticul literar Mihai Sora, numiti ministru al culturii si respectiv ministru al educatiei. Aurel Dragos Munteanu detine functia de presedinte al Radioteleviziunii Romane (destui „fosti” insa populeaza inca staff-ul sau).
Nici un minister strategic nu a fost oferit unei persoane care s-a opus cu adevarat dictaturii. Ce-i drept, tinand cont de ubicuitatea cultului lui Ceausescu, ar fi greu sa gasim un contingent numeros de indivizi nepatati de atitudini colaborationiste. Un numar suficient exista insa. Urmatoarele exemple mi se par edificatoare: Radu Filipescu, care a fost arestat in anii optzeci pentru ca a distribuit manifeste anti-ceausiste; criticul literar Dan Petrescu, unul dintre cei mai curajosi opozanti ai regimului; Alin Teodorescu, care a avut curajul de a critica politicile anti-maghiare ale lui Ceausescu; economistul Ion Blaga, care in anii saptezeci a refuzat sa fie consilier prezidential pe probleme de economie. In orice caz, decenta ar trebui sa ii impiedice pe cei care au participat direct la orgiile ideologice ale dictaturii lui Ceausescu sa se erijeze drept vechi opozanti.
Lasand la o parte inevitabila repulsie pe care o simtim, de ce totusi este important sa discutam aceast fenomen? In “Comunicatul catre tara”, Consiliul FSN a garantat un guvern de tranzitie fara pretentii monopoliste asupra puterii politice. Din nefericire, Silviu Brucan a anuntat intentia FSN de a prezenta liste de candidati din perspectiva alegerilor generale din aprilie. Brucan, care pare cel mai coerent dintre liderii actuali, a declarat intr-un interviu in Financial Times (29 decembrie) ca nu vede nici un motiv de ce FSN nu s-ar bucura de avantajele politice ale victoriei revolutionare. Liderii nou formatelor partide de opozitie – PNL, PNT si PSD – si-au exprimat ingrijorarea fata de posibilitatea ca asemenea avantaje sa includa incercarea de a crea celule FSN la locul de munca, ceea ce evident i-ar consolida considerabil hegemonia deja existenta.
Brucan a negat totodata orice legaturi intre FSN si defunctul PCR, proclamand communismul drept „irelevant” in Romania. Cu toate acestea, nu putini romani au observat cum discipolii lui Gorbaciov, regrupati la nivelul conducerii FSN, prefac/adapteaza crezul marxist. Acesti lideri, fiind constienti de dispretul populatiei pentru partid, depun eforturi de a salva socialismul abandonand chipul sau comunist. Si pentru a reusi practica strategiile bolsevice cu care sunt atat de bine familiarizati: controlul presei, divizarea si izolarea opozitiei, amagirea restului electoratului cu promisiuni desarte.
Ce poate face Occidentul pentru a preveni deturnarea revolutiei romane? Inainte de toate, mass-media din Vest ar trebui sa fie constienta de acest pericol si, in consecinta, sa indentifice sustinatorii veritabili ai democratiei din Romania si sa le monitorizeze lupta impotriva celor care au un singur scop – subminarea noilor libertati. Totodata, organizatii publice si private trebuie sa se implice in activitatea partidelor democratice, asa cum s-a intamplat in cazul “Solidaritatii” in Polonia, oferind consultanta si orice va fi necesar pentru desfasurarea unei campanii electorale. Cetatenii Romania de astazi nu au cunoscut niciodata alegeri libere. Pericolul este ca, inspititi de de „ chipurile noi” ale comunismului, sa nu le cunoasca vreodata.”
Sursa:evz.ro