EXERCITIU ANTITERORIST ! Poliţia norvegiană a organizat, cu 2 zile înainte de atacurile teroriste din 22 iulie 2011, un exerciţiu antiterorist

Postat in Jul 23 2011 de catre costel

Într-un alt exemplu prin care se demonstrează că majoritatea atacurilor teroriste sunt acompaniate anterior de un exerciţiu de securitate în jurul aceluiaşi scenariu, poliţia din Oslo a condus un antrenament de atac terorist cu bombă, în apropierea Operei din Oslo, cu doar 48 de ore înaintea atacului terorist de pe 22 iulie, care s-a soldat cu zeci de victime!

Conform versiunii traduse a cotidianului norvegian Aftenposten, “forţele teroriste ale poliţiei norvegiene au detonat un explozibil într-un centrul de antrenament din centrul oraşului Oslo, la doar 200 de metri distanţă faţă de Operă, dar ai uitat să anunţe publicul despre acest exerciţiu”. Antrenamentul anti-terorist a avut loc miercuri, 20 iulie 2011, şi a implicat participarea unei echipe antitero, într-o clădire dezafectată. “Oameni în negru au coborât de pe un acoperiş şi au intrat printr-o fereastră care tocmai a fost făcută ţăndări, în timp ce focuri de armă erau trase non-stop”, spune acelaşi cotidian, arătând că exerciţiul militar a fost dramatic, a produs zgomote violente şi a fost urmărit de spectatorii din apropierea Operei. Poliţia a fost nevoită să-şi ceară scuze, întrucât nu a informat publicul la timp despre acest exerciţiu.

Deşi e prea devreme în a judeca natura acestui exerciţiu, totuşi nu e prima oară când asemenea exerciţii se întâmplă înaintea unor evenimente teroriste majore, ceea ce arată o anumită complicitate cu atacurile teroriste reale. Astfel, multe din structurile de securitate din SUA s-au pregătit cu luni înainte de atentatul terorist de la World Trade Center din 11 septembrie 2001. În cazul atentatele teroriste din 7 iulie 2005 din Londra, o agenţie de consultanţă, împreună cu structurile guvernamentale britanice şi poliţia londoneză, organizase un exerciţiu prin care metroul londonez a fost cuprins de bombe exact în aceleaşi locaţii şi în aceleaşi momente ca şi atentatul terorist real, o “coincidenţă” care statistic este aproape imposibilă.

sursa: http://www.lovendal.net/wp52/politia-norvegiana-a-organizat-cu-2-zile-inainte-de-atacurile-teroriste-din-22-iulie-2011-un-exercitiu-antiterorist-ce-coincidenta/


VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment