FMI: Riscuri crescute pentru o noua recesiune globala

Postat in Sep 10 2011 de catre costel

Noua prognoza economica mondiala a FMI, care va fi prezentata in septembrie, nu va anunta o noua recesiune globala, insa riscurile au crescut, a declarat la CNBC John Lipsky, prim director general adjunct al Fondului Monetar. Grecia ar putea intra intr-un faliment dificil, a afirmat un economist senior apropiat discutiilor dintre Atena si reprezentanti ai institutiilor financiare internationale.

“Pot spune cu siguranta ca scenariul nostru de baza nu este o recesiune. Nu exista insa nicio indoiala ca riscurile au crescut, tinand cont de performanta slaba a multor date economice in ultimele cateva luni”, a aratat oficialul, la conferinta anuala a Federal Reserve de la Jackson Hole, Wyoming.

Lipsky a adaugat ca riscurile tot mai mari care ameninta economia globala reflecta lipsa de incredere in capacitatea guvernelor de a-si tine datoriile sub control.

El a recomandat atat Statelor Unite, cat si Europei sa dezvolte programe fiscale credibile pe termen mediu, pentru a consolida increderea pietelor in capacitatea guvernelor de a-si reduce gradul de indatorare.

“Este clar ca pe termen mediu e nevoie de planul fiscale credibile, care sa dea investitorilor si altora incredere ca deficitul va fi controlat si politica fiscala va fi adecvata pe teren mediu. Cu cat planificarea pe termen mediu va fi mai credibila, cu atat vom avea mai multa flexibilitate in cazul efectelor temporare, precum potentialul impact al uraganului Irene”, a spus Lipsky.

Oficialul a adaugat ca masurile fiscale eficiente ar putea include, in SUA, o combinatie de reforme ale sistemului de taxe si planuri pe partea de cheltuieli.

Casa Alba a anuntat ca presedintele Barack Obama si directorul general al FMI, Christine Lagarde, au convenit vineri, intr-o discutie prin telefon, ca economia globala are nevoie de noi masuri de stimulare a cresterii economice pe termen scurt.

Prognoza economica a FMI, actualizata ultima data in luna iunie, indica o crestere economica globala de 4,3% in acest an si 4,5% in 2012. In 2010, economia mondiala a crescut cu 5,1%, dupa o scadere de 0,5% in anul anterior.

Potrivit unui economist senior, care si-a pastrat anonimatul, cel mai probabil Grecia va ajunge intr-un “faliment dificil” inainte de martie 2012. Acest lucru s-ar putea intampla in cursul anului curent, chiar dupa discutiile care au loc in aceasta perioada intre oficialii de la Atena si cei ai institutiilor financiare internationale.

Acest avertisment, venit din partea unui specialist care este apropiat discutiilor, este cu atat mai ingrijorator, noteaza Business Insider.

Actualele discutii care se poarta la Atena sunt legate de primul imprumut pe care Grecia l-a obtinut de la FMI si Comisia Europeana, cu mai bine de un an in urma. Grecia a ratat toate tintele stabilite.

Delegatia comuna FMI-UE si-a suspendat vizita la Atena dupa ce a descoperit ca deficitul bugetar va fi mai mare decat se prognozase si asteapta ca guvernul sa ia alte masuri pentru limitarea cheltuielilor publice.

Oficialii greci, de partea cealalalta, sustin ca mai multe masuri de austeritate nu ar face decat sa agraveze recesiunea si ar face lucrurile si mai dificile.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment