Planul Merkozy pentru salvarea zonei euro: noul Guvern economic

Postat in Dec 05 2011 de catre costel

Presedintele francez Nicolas Sarkozy s-a pronuntat joi pentru un “nou tratat” care sa “refondeze Europa” pe baza unor propuneri franco-germane, intr-un discurs foarte asteptat asupra crizei zonei euro, cu opt zile inaintea unui summit crucial.

Noul presedinte al Bancii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi refuza, cu doar cateva ore mai devreme, ca aceasta institutie sa joace rolul de ultim creditor al statelor din zona euro, dupa modelul Rezervei Federale a Statelor Unite, invocand ca argument respectarea tratatelor in vigoare.

Insistand in tot dicursul sau asupra necesitatii consolidarii cuplului franco-german, Sarkozy a anuntat ca o va primi luni, la Paris, pe Angela Merkel, cu scopul de a “avansa (impreuna) unele propuneri franco-germane pentru garantarea viitorului Europei”.

“Franta militeaza impreuna cu Germania pentru un nou tratat european care sa refondeze si sa regandeasca organizarea Europei. Mai multe responsabilitati asumate in fata popoarelor de catre un adevarat Guvern economic, aceasta este viziunea noastra despre viitorul zonei euro si viitoarea reforma a tratatelor”, a subliniat Nicolas Sarkozy in fata a aproximativ 5.000 de persoane, la Toulon (sud-est).

Polonia, care detine presedintia Uniunii Europene (UE) pana la sfarsitul anului, si-a exprimat, tot joi, dorinta de revizuire rapida a Tratatului european de la Lisabona, pentru a face fata provocarilor crizei.

Berlinul si Parisul, care depun un efort sa apere ameliorarea guvernantei economice europene si sa calmeze nervozitatea pietelor europene, au pareri divergente asupra caii de urmat.

Germania, care vrea sa impuna o disciplina bugetara de fier membrilor zonei euro, refuza, in schimb, o solidaritate financiara intre europeni, pe care Parisul o reclama prin intermediul BCE, emiterii de euroobligatiuni sau unei consolidari a fondurilor de salvare a zonei euro.

Insa joi dimineata, Mario Draghi a reafirmat ca BCE refuza sa joace rolul de scut in fata crizei, oferind totusi o poarta deschisa in acest sens.

“Exista un tratat. Nu trebuie sa cerem BCE sa faca lucruri in afara tratatului”, a subliniat el in fata membrilor Parlamentului European (PE), la Bruxelles, sugerand totodata ca BCE ar putea sa faca mai mult daca Guvernele statelor din zona euro adopta un pact bugetar cu scopul de a evita o repetare a crizei actuale.

“BCE este independenta. Asa va ramane. Sunt convins ca in fata riscului deflationist care ameninta Europa, Banca Centrala va actiona”, i-a replicat joi seara Nicolas Sarkozy.

Presedintele francez a lansat, de asemenea, un apel la o “refondare” a UE pe principiul unei “mai mari discipline”, cu scopul de a infrunta criza, si al adoptarii a si mai multe decizii “cu majoritate calificata”, refuzand totodata un “mars spre (un caracter) mai supranational” al blocului european.

“Ceea ce s-a facut pentru Grecia, intr-un context foarte particular, nu se va repeta”, iar niciun stat din zona euro nu va mai fi, de-acum, “pus in incapacitate de plata”, a promis Sarkozy, referindu-se la un ajutor exceptional acordat de UE pentru a evita falimentul acestei tari.

Sarkozy a apreciat ca se anunta “un nou ciclu economic”, care “va fi un ciclu de reducere a datoriilor”, apt sa incline “balanta economiei spre munca si productie”.

Presedintele francez a apreciat, de asemenea, ca este necesar ca Acordul Schengen privind libera circulatie in interiorul spatiului european sa fie “regandit”.

O “Europa care aplica in interior principiul liberei circulatii si care nu isi controleaza frontierele externe, un asemenea lucru nu mai poate dura”, a spus el.

  • Merkel cere controlul bugetelor nationale

Cancelarul german Angela Merkel a promis vineri ca va apara euro, moneda pe care o considera mai puternica decat fosta marca germana, insa a avertizat ca Europa trebuie sa se pregateasca de un “maraton” dur pentru recastigarea credibilitatii pierdute in timpul crizei.

“Rezolvarea crizei datoriilor de stat este un proces care va dura cativa ani”, a declarat Merkel intr-un discurs in fata parlamentului german.

Cancelarul a cerut o abordare pe termen lung a integrarii fiscale stranse in zona euro, cu o disciplina bugetara dura, si a respins posibilitatea unei interventii de tip “relaxare cantitativa” a Bancii Centrale Europene (BCE).

“Banca Centrala Europeana are o responsabilitate diferita de cea a Fed (Rezerva Federala a SUA – n.r.) sau a Bancii Angliei”, a aratat liderul german.

Totusi, ziarul Suddeutsche Zeitung scrie ca Merkel este dispusa sa accepte achizitii mai ample de obligatiuni de stat de catre BCE pentru a castiga timp pana cand intra in functiune mecanismele de control bugetar la nivelul zonei euro.

Merkel a respins din nou emisiunea de obligatiuni comune la nivelul zonei euro ca solutie anticriza, notand ca astfel de operatiuni ar incalca constitutia Germaniei.

Cancelarul a cerut consolidarea prerogativelor institutiilor europene in privinta controlului bugetelor nationale prin modificarea tratatelor UE, dar si utilizarea fondului de urgenta al zonei euro pentru stabilizarea pietelor.

Liderii UE se vor reuni la finele saptamanii viitoare la Bruxelles, summit-ul fiind considerat unul de importanta cruciala pentru viitorul zonei euro.

Bursele globale si obligatiunile statelor europene au continuat sa recupereze teren vineri, datorita sperantelor ca liderii zonei euro sunt aproape de un plan decisiv de combatere a crizei.

Declaratiile lui Merkel pregatesc astfel terenul pentru o saptamana de discutii intense la varful UE, liderii politici incercand sa ajunga la un consens pe un “pact fiscal” care sa confere Comisiei Europene prerogative extinse in privinta controlului bugetelor statelor din zona euro, sa cuprinda sanctiuni dure pentru statele care incalca reglementarile europene si sa asigure integrarea fiscala accelerata la nivelul uniunii monetare.

Presedintele BCE Mario Draghi a transmis joi un mesaj important pietelor, indicand ca institutia este pregatita sa intervina mai agresiv pentru rezolvarea crizea daca guvernele zonei euro vor subscrie propunerilor de integrare fiscala.

Merkel va merge luni la Paris pentru a prezenta, impreuna cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, propunerile franco-germane de modificare a tratatelor UE.

Sarkozy a salutat joi apelurile Germaniei privind un nou tratat care sa inaspreasca disciplina fiscala in zona euro, insa, spre deosebire de Merkel, liderul francez nu a vorbit despre consolidarea prerogativelor Comisiei Europene sau ale Curtii Europene de Justitie.

Sarkozy, care doreste sa castige in primavara anului viitor un nou mandat, a propus o Europa “interguvernamentala”, in cadrul careia presedintii si premierii statelor din zona euro ar avea ultimul cuvant de spus pe bugetele nationale.

Opozitia din Franta il acuza pe Sarkozy ca promoveaza “un tratat de austeritate dictat de Germania”.

Merkel a facut o paranteza in timpul discursului din Bundestag pentru a respinge aceste acuzatii.

Sursa Mediafax

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment