Programul american ultrasecret de bombardare kinetică a Pământului

Postat in Jul 29 2011 de catre costel

Aţi auzit vreodată de Boeing X-37B? Dacă nu, vă spun eu ce reprezintă: ea este o navă spaţială cu decolare verticală şi aterizare orizontală şi a fost creată pentru a fi folosită în misiuni spaţiale de zbor. Construită în anul 1999 de către NASA, X-37B a fost transferată în 2004 către DARPA ( Defense Advanced Research Projects Agency – Agenţia Proiectelor Avansate de Cercetare din Apărare, agenţia ce aparţine de Ministerul Apărării din SUA şi care este responsabilă de dezvoltarea unor noi tehnologii militare). X-37B a fost construit pentru alimentarea sateliţilor spaţiali, dar, după transferul către DARPA, programul X-37B a devenit un proiect clasificat.

Cum misiunile programului X-37B au fost secretizate, au apărut speculaţii privind utilizarea sa actuală. William Scott, co-autor al romanului “Contraspaţiu: următoarele ore după cel de-al treilea război mondial” şi fost editor-şef al revistei “Aviation Week & Space Technology” crede că X-37B este folosit de către Forţele Aeriene Americane pentru a testa arme lansate din spaţiu către orbita joasă a Pământului. El a menţionat ca posibil scenariu lansarea de rachete kinetice din spaţiu, program cunoscut ca “Năpastele lui Dumnezeu”.

Ce reprezintă un bombardament kinetic? Este un act de atac a suprafeţei planetare cu “proiectile inerte”, în care forţa destructivă provine din energia kinetică a proiectilului, al cărui impact are loc la viteze foarte mari. Conceptul a apărut în literatura SF, dar se pare că îşi are originea din perioada Războiului Rece (1945-1989). O fi chiar SF sau realitate?

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment