Tot ce stiti despre “TERMINAREA PETROLULUI” este greşit

Postat in Feb 09 2012 de catre costel

– Nu suntem aproape de finalul epocii petrolului. Dimpotrivă. Iar în abundenţa noastră rezidă un paradox

În următoarele luni, confruntarea dintre Ocident şi Iran în privinţa programului nuclear al acestei republici islamice ar putea ajunge la un deznodământ. Chiar dacă admitem că cele două părţi vor putea evita un conflict militar, criza generată ar putea pune în dificultate economia mondială.

Un embargou asupra exporturilor de petrol iraniene sau o decizie a liderilor Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz – sau poate amândouă – ar putea arunca în aer preţul la petrol şi ar pune în pericol realegerea unor lideri, de la Paris la Washington.

Şi, aşa cum s-a mai întâmplat în perioade de criză petrolieră, analiştii vor reitera că ceea ce am simţi atunci ar fi o nimica toată comparativ cu ce urmează atunci când petrolul nu va mai fi deloc, scrie o analiză a Businessweek.com.

Nu epuizarea resurselor este problema…

Am mai fost preveniţi. Acum patru decenii, patru oameni de ştiinţă de la Massachusetts Institute of Technology au publicat un notabil set de preziceri cu privire la sustenabilitatea progresului uman. Intitulat “Limitele creşterii”, raportul lor sugera că lumea se îndreaptă către colaps economic, pe măsură ce epuizează rezervele naturale precum petrolul şi cuprul, necesare producţiei economice. Raportul estima că lumea va rămâne fără “noul aur” în 2001 iar fără petrol în 2022, cel mai târziu.

În tot acest timp, ameninţarea “peak oil”, adică atingerea vârfului istoric absolut al producţiei de petrol, după care va urma scăderea continuă a capacităţilor de extracţie din întreaga lume, până la epuizarea acestei resurse, a fost prezentă zi de zi.

Iar epuizarea petrolului e doar un început. Sunt şi alte resurse ameninţate de vârful posibil al extracţiei la nivel mondial, de la fosfor la uraniu, unele fiind deja declarate trecute de această etapă.

Totuşi, după patruzeci de ani, recitirea raportului “Limitele creşterii” provoacă un sentiment de ironie crescândă.

Departe de a se epuiza, noi rezerve de minerale continuă să fie contabilizate, crescând stocul disponibil.  Noi tehnologii sugerează apusul independenţei energetice a Statelor Unite. Cea mai mare preocupare o reprezintă nu epuizarea resurselor, ci posesia a prea multe dintre ele, ceea ce ameninţă binele planetei.

Ne scăldăm în petrol

De pildă, petrolul. În 1971, echipa care a redactat “Limitele creşterii” a sugerat că rezervele ne mai ajung încă zece ani de acum înainte.

Cu toate acestea, potrivit celui mai renumit analist petrolier, Daniel Yergin, tehnologia avansează, iar noi descoperiri au permis ca rezervele disponibile de petrol ale lumii să continuă să sporească. Pentru fiecare baril de petrol produs în perioada 2007 – 2009, s-au adăugat alţi 1,6 barili nou descoperiţi.

Consiliul Energetic Mondial statua că rezevele globale recuperabile de gaze naturale în stare lichidă  şi de petrol însumau până la 1,2 trilioane de barili în 2010. Adică suficient pentru a ajunge încă 38 de ani la rata de consum actuală.

Dacă se adaugă şisturile bituminoase, vorbim de încă 4,8 trilioane de barili, adică un secol şi jumătate de consum în ritmul actual. Nisipurile bituminoase, incluzînd uriaşele depozite canadiene, adaugă probabil încă 6 trilioane de barili. Ne scăldăm în petrol.

Un studiu britanic din anii 1930 prezicea o criză globală şi acută de cupru “într-o generaţie”. Nu prea s-a adeverit. US Geological Survey estimează resursle terestre de cupru la circa 3 miliarde de tone sau mai mult, echivalentul a 185.000 de ani la ritmul de producţie curent.

E aproape dublu faţă de estimarea resurselor de acum unsprezece ani, ceea ce înseamnă că numărul e posibil să fie cu mult mai mare. Iar când vom ajunge în final la terminarea resurselor de pe uscat, le vom putea accesa probabil pe cele submarine.

Viziunea pe termen lung asupra fosfatului, vital pentru producerea de fertilizatori, e de asemenea liniştitoare, în pofida unui vârf de preţ în 2008. Rezervele de fosfaţi estimate au sărit de la circa 11 milioane de tone în 1995 la 65 milioane de tone în 2010, egal cu 369 de ani la producţia curentă.

Lista continuă: estimările curente ne asigură că mai avem 347 de ani de helium, 890 de beriliu, secole de crom, peste un mileniu litiu şi stronţiu. Iar pentru americanii preocupaţi de preţul truselor de machiaj, resursele de talc numai în Statele Unite ajung peste 1000 de ani, în ritmul de exploatare actual.

O veste excelentă pentru ţările sărace

Dacă vom continua să folosim din ce în ce mai multe minerale, fără a ne îmbunătăţi tehnica reciclării lor, iar planurile de a construi mine pe Lună nu vor da rezultat, vom ajunge cu siguranţă la epuizarea rezervelor, într-o zi.

Dar pentru cele mai multe dintre resursele de minerale vitale, acea zi pare a fi cu adevărat îndepărtată, ceea ce e o veste excelentă pentru economie.

Analiza “Limitele creşterii” sugera că lumea urma să fie în plin colaps economic în această perioadă, cu nivelul producţiei industriale prăbuşit până la nivelul existent în 1900 către finele acestui secol, pe măsură ce resursele vitale susţinerii economiei s-ar fi epuizat progresiv. Însă oricât de gravă ar fi criza financiară actuală, nu suntem nici pe departe într-un asemenea scenariu catastrofal.

Mai mult, creşterea nivelului estimat la resursele de tot felul e o veste excelentă pentru ţările sărace, care deţin multe din aceste noi rezerve descoperite. Un număr în creştere de economii emergente va beneficia, probabil, de câştiguri din foraj şi minerit, urmând exemplul Ghanei, aflată pe valul unui boom petrolier şi al Mongoliei, care şi-a expandat substanţial exportul de cupru.

Deşi experţii în dezvoltare invocă adesea “blestemul resurselor” – ideea că petrolul şi mineralele predestinează o ţară dictaturii şi sărăciei – analize recente ale Băncii Mondiale arată că teama de acest blestem e deja depăşită. “După cum puteţi bănui”, arată banca, “resursele bogate sunt asociate cu un produs naţional brut mai mare pe cap de locuitor”.


Stăpânirea rezervelor planetare va pune, totuşi, unele probleme

Dacă vom continua să extindem utilizarea de resurse la rata actuală, am putea ajunge la un nivel de poluare infernal, care să pustiască planeta.

Mineritul, forajul, mutarea facilităţilor industriale presupun poluare – cazul recent al Golfului Mexic e un exemplu – fără să mai luăm în considerare impactul asupra climatului.

Câmpurile de nisip bituminos din Alberta, Canada, conţin 1,7 trilioane de barili de petrol. Este suficient pentru consumul timp de jumătate de secol în ritmul actual al consumului şi este coşmarul oricărui activist de mediu extragerea acestuia.

Două tone de nisip sunt necesare pentru producerea fiecărui baril de petrol. Aducerea la suprafaţă a substanţei nămoloase face necesară pomparea de abur în masa de nisip, care necesită arderea de gaze naturale pentru a încălzi apa necesară aburului.

Cu alte cuvinte, producţia de petrol din nisip bituminos cere gaze cu efect de seră, iar consumul acestuia va genera alte gaze cu efect de seră. Acesta a fost unul din motivele pentru care activiştii schimbării climatice s-au implicat în lobby-ul făcut la Casa Albă pentru a închide conducta Keystone XL de la Alberta la Golful Mexic.

Şi totuşi economia mondială se subţiază pe zi ce trece. Industriile consumă din ce în ce mai puţine resurse pentru fiecare dolar investit. Până la două treimi din activitatea economică globală constau în produse care nu poluează sau care nu au o greutate proprie, cum sunt divertismentul, educaţia, finanţele, sănătatea.

Partea serviciilor a crescut de la 53% în 1971 la 71% în 2010, potrivit statisticilor Băncii Mondiale. Din această cauză, pe de o parte, cantitatea de energie pe care planeta o cheltuie pentru a genera aceeaşi cantitate de avere a scăzut.

Această evoluţie ar putea să nu fie de ajuns pentru a împiedica modificările climatice, dar sugerează că ne putem îmbunătăţi standardele de viaţă, chiar dacă scădem impactul nostru colectiv asupra climatului global.

Dacă taxăm emisiile de carbon, dacă oferim stimulente fiscale menite să păstreze intacte pădurile şi reglementăm mai bine mineritul şi forajul pentru a reduce scurgerile în mediu şi deşeurile toxice, probabil că populaţia va putea proteja planeta fără a sacrifica bunăstarea viitoarelor generaţii.

Există încă suficiente motive pentru a păstra resursele minerale mondiale  – aşa cum există motive destule pentru a evita un nou război în Orientul Mijlociu. Iar teama că resursele se vor epuiza nu este un motiv care să genereze conflictul. Sursa  : financiarul.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment