Unitatea 731 Experimente pe oameni – Philosophy of a Knife

Postat in Jun 24 2011 de catre costel
Taguri : , , , , , , , ,
Categorie : Articole

Unitatea 731 a fost o unitate sub acoperire de cercetare şi dezvoltare pentru arme biologice din cadrul Armatei Imperiale Japoneze. În cadrul acestei unităţi au fost puse în practică experimente pe oameni, (în principal chinezi), în timpul celui de-al doilea război chino-japonez şi celui de-al doilea război mondial. În cadrul acestei unităţi de cercetare militară au avut loc unele dintre cele mai cunoscute crime de război japoneze. Numele oficial al unităţii era Departamentul politic al jandarmeriei (Kempeitai) şi laboratorul de cercetare pentru prevenirea epidemică, fiind creată iniţial ca secţie politico-ideologică a jandarmeriei Kempeitai. Scopul iniţial era contracararea propagandei ideologice şi politice ostile şi întărirea moralului unităţilor militare nipone.

Descriere

Unitatea a fost camufaltă ca o unitate de purificare a apei şi avea baza în districtul Pingfang din nord-estul oraşului chinezesc Harbin, din statul marionetă Manchukuo. Dacă la început unitatea a lucrat în principal pentru combaterea propagandei comuniste, şi-a extins în curând responsabilităţile şi în alte direcţii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Unitatea 731 a fost promotoarea ideii de superioritate rasială niponă şi a desfăşurat activităţi de contraspionaj, spionaj şi sabotaj politic în spatele liniilor inamice. A avut legături cu poliţia militară, serviciile de contraspionaj manciuriene şi serviciile secrete nipone. În Manciuria a folosit un număr de agenţi emigranţi ruşi albi, chinezi, manciurieni, mongoli sau de alte naţionalităţi pentru diferitele acţiuni sub acoperire.

Aproximativ zece mii de oameni, atât civili cât şi militari, chinezi, coreeni, mongoli şi ruşi, au fost cobai pentru experimentele efectuate în cadrul Unităţii 731.[1] De asemenea, a existat un număr de prizonieri de război Aliaţi care au fost folosiţi la experimentele pe oameni în Unitatea 731.[2] În plus, folosirea armelor biologice dezvoltate de Unitatea 731 a dus la moartea a zeci de mii de locuitori ai Chinei – există estimări care afirmă că au existat până la 200.000 de victime.[3]

Unitatea 731 a fost doar una dintre mai multele centre de cercetare în domeniul armelor biologice, ( Unitatea 516 – Qiqihar, Unitatea 543 – Hailar, Unitatea 773 – Unitatea Songo, Unitatea 100 – Changchun, Unitatea 1644 – Nanjing, Unitatea 1855 – Beijing, Unitatea 8604 – Guangzhou, Unitatea 200 – Manciuria and Unitatea 9420 – Singapore).

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetările din cadrul Unităţii 731 au avut după încheierea războiului cariere strălucite în politică, învăţământul superior, afaceri sau medicină. O mică parte dintre ei a fost arestată de forţele sovietice şi şi au fost judecaţi în cadrul proceselor pentru crime de război de la Habarovsk. Cei mai mulţi însă, care s-au predat americanilor, au fost graţiaţi în schimbul dezvăluirii rezultatelor cercetărilor lor secrete. [4]

Activităţile Unităţii 731 au fost declarate crime de război de către ONU.

Înfiinţarea

În 1932, generalul Shiro Ishii a fost numit la comanda Laboratorul armatei pentru cercetările de prevenire a epidemiilor. Oamenii de sub comanda lui au construit lagărul de prizonieri Zhong Ma (ale cărui clădiri principale erau numite Fortăreaţa Zhongma), un lagăr de prizonieri şi centru de experimentare la Beiyinhe, (un sat la 100 km de Harbin). Liniile de cale ferată au fost folosite pentru transportul materialelor şi echipamentului necesar lagărelor. Ishii a organizat unitatea secretă de cercetare “Togo” pentru efectuarea de cercetări în domeniul armelor chimice şi biologice. În 1935, după o serie de incidente – o evadare, mai apoi o explozie – Ishii a fost nevoit să închidă lagărul Zhong Ma. El a mutat toate instalaţiile la 24 km sud de Harbin, la Pingfang, într-un lagăr mult mai mare.[5]

Mai târziu, unitatea a fost integrată în Armata din Kwantung ca „Departamentul de prevenire epidemică”, dar a fost divizată în „Unitatea Ishii” şi „Unitatea Wakamatsu”. După anul 1941, aceste unităţi erau cunoscute cun numele generic de „Departamentul de prevenire epidemică şi purificare a apei a Armatei din Kwantung”, sau mai simplu, „Unitatea 731”. Unitatea era sprijinită direct de corpurile paramilitare ale Feraţiei Imperiale a Tineretului, de secţiile de cercetare ale universităţilor nipone şi de Kempeitai.

Activităţi

Eliminarea cadavrelor din Unitea 731

A fost iniţiat un proiect secret cu numele de cod „Maruta” pentru folosirea fiinţelor umane în experimentele cu armele biologice şi chimice. Au fost adunaţi mai mulţi subiecţi din cadrul populaţiei înconjurătoare, aceştia fiind numiţi uneori eufemistic ca „buşteni” (maruta, 丸太). Această denumire a fost considerată la început de către membrii unităţii o „glumă”, de vreme ce autorităţile locale ştiau că în cadrul unităţii funcţiona un gater. Printre persoanele folosite pe post de cobai umani s-au numărat copii, femei gravide sau femei în vârstă. Numeroase experimente şi vivisecţii au fost efectuate fără utilizarea niciunui anestezic, deoarece se presupunea că folosirea lor ar fi denaturat rezultatele sau pentru că nu era necesar, dat fiind faptul că victimele erau legate.

Vivisecţiile

* Prizonierii au fost victimele vivisecţiilor efectuate fără anestezie.[7][6]
* Vivisecţiile au fost efectuate asupra unor prizonieri infectaţi cu diferite boli. Cercetătorii au efectuat operaţii asupra prizonierilor, îndepărtându-le diferite organe pentru studiul bolilor. Aceste operaţii erau efectuate asupra victimelor aflate încă în viaţă, deoarece se credea că procesul de descompunere ar fi afectat rezultatele „cercetărilor”. Prizonierii supuşi vivisecţiilor erau persoane adulte, tineri sau sugari.
* Au fost efectuate vivisecţii asupra femeilor însărcinate, cărora li s-au extras fetuşii.
* Unui număr de prizonieri li s-au amputat membrelele pentru studierea pierderii de sânge.
* Uneori, membrele amputate dintr-o parte a corpului au fost ataşate pe partea opusă a corpului.
* În alte cazuri, membrele prizonierilor au fost îngheţate şi amputate, în vreme ce altora, după îngheţare, li s-au dezgheţat respectivele membre pentru studierea efectelor cangrenelor netratate şi a procesului de putrezire.
* Mai multor prizonieri li s-a eliminat stomacul, iar esofagul le-a fost ataşat chirurgical direct la intestine.
* S-au efectuat experimente de îndepărtare a unor porţiuni din creier, plămâni, ficat, etc asupra mai multor prizonieri.

În anul 2007, doctorul Ken Yuasa a mărturisit în ziarul Japan Times că „Mi-a fost frică în timpul primei mele vivisecţie, dar în cazul celei de-a doua mi-a fost mult mai uşor. Începând cu a treia oară eram dispus să o fac”. El a apreciat că cel puţin 1.000 de persoane, inculusiv chirurgi, au fost implicaţi în vivisecţii în cadrul lagărelor din China continentală.

Testarea de arme

* Ţintele umane au fost folosite pentru testarea grenadelor poziţionate la diferite distanţe şi în diferite poziţii.
* Ţintele umane au fost folosite pentru testarea efectelor aruncătoarelor de flăcări.
* Prizonieri aflaţi în viaţă au fost legaţi de stâlpi şi au fost folosiţi ca ţinte pentru studierea efectelor bombelor biologice, chimice sau a celor explozive.

Experimentele cu microbi

* Prizonierilor le-au fost inoculate microbilor diferite boli.
* Bărbaţi sau femei prizonieri au fost infectaţi în mod voit cu sifilis sau cu blenoragie şi nu au fost trataţi, fiind folosiţi pentru studierea efectelor bolilor
* Prizonierii au fost infectaţi cu purici pentru a obţine o cantitate suficient de mare de insecte purtătoare de boli, necesare la studierea vectorilor de transmitere a bolilor.
* Purici purtători de boli, haine sau alimente infectate încapsulate în bombe au fost lansate asupra diferitelelor ţinte din China. După estimările chinezilor, epidemiile de holeră, antrax sau ciumă pe care le-au provocat aceste lansări de arme biologice au dus la moartea a aproximativ 400.000 de persoane.
* Tularemia a fost testată pe civili chinezi mai înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.
* Unitatea 731 şi subunităţile sale afiliate (Unitatea 1644, Unitatea 100, etc) au produs arme biologice folosite împotriva armatei şi populaţie civile chineze de-a lungul întregului război mondial. Avioane zburând la înălţime mică au împrăştiat deasupra oraşelor de costă din China purici infestaţi cu ciumă. Aceste acţiuni au dus la moartea a mii de oameni după infecrarea lor cu ciumă bubonică.

Alte experimente

* Anumiţi prizonieri au fost spânzuraţi cu capul în jos pentru a se urmări modul în care se sufocă.
* Altor prizonieri li s-a injectat aer în artere pentru studii asupra emboliei, sau li s-a injectat urină de cal în rinichi.
* Alţi prizonieri au fost înfometeţi până la moarte şi au fost urmăriţi.
* Asupra prizonierilor s-au efectuat diferite experimente în camere presurizate.

* Alţi prizonieri au fost expuşi la temperaturi negative extreme pentru studiul degerăturilor, rezistenţei la frig şi a efectelor gangrenării ţesuturilor.
* Alte experimente au studiat efectele arsurilor asupra capacităţii de supravieţuire a prizonierilor.
* Mai mulţi prizonieri au fost plasaţi în maşini centrifuge şi au fost rotiţi până la moarte.
* Mai multor prizonieri li s-a injectat sânge animal pentru studierea efectelor asupra lor.
* Mai mulţi prizonieri au fost supruşi unor doze diverse de raze X.
* Prizonierii au fost folosiţi pentru testarea diferitelor gaze toxice şi a camerelor de gazare.
* Mai multor prizonieri li s-a injectat apă de mare pentru a se determina dacă aceasta poate înlocui serul fiziologic.

Războiul biologic

Cercetătorii japonezi au efectuat teste asupra prizonierilor infectându-i cu ciumă, holeră, variolă, botulism şi altele. Aceste cercetări au dus la producerea bomba cu bacili de defoliere şi bombei cu purici, amândouă folosite la răspândirea ciumei. Unele dintre aceste bombe au fost proiectate sub forma de proiectile din ceramică. Aceste bombe au fost concepute pentru infectarea terenurilor agricole, a rezervoarelor şi fântânilor de apă, a stocurilor de alimente cu antrax, purici purtători de ciumă, febră tifoidă, dizenterie, holeră şi alte boli mortale. În afară de aceste bombe, avioanele japoneze au lansat asupra diverselor zone din China haine şi alimente infectate cu diferite boli.

Membri importanţi ai Unităţii 731

* Generalul locotenent Shiro Ishii
* Locotenentul colonel Ryoichi Naito
* Doctorul Masaji Kitano
* Yoshio Shinozuka

Subunităţi

Unitatea 731 a fost împărţită în opt subdiviziuni:

* 1: Cercetări asupra ciumei, holerei, antraxului, febrei tifoide şi tuberculozei. Pentru aceste cercetări a fost construit un lagăr pentru 3-400 de prizonieri folosiţi drept cobai umani.
* 2: Cercetări în domeniul armelor biologice, în special în domeniul dispozitivelor de diseminare a germenilor şi paraziţilor.
* 3: Producţia de proiectile cu agenţi biologici.
* 4: Producţia de diferiţi agenţi biologici.
* 5: Pregătirea personalului.
* 6 – 8: Subunităţi medicale, administrative şi logistice.

Poligoane de testare şi fabrici de producere a agenţilor biologici şi chimici

Una dintre clădirile deschise vizitatorilor

Complexul de clădiri al Unităţii 731 ocupa şase km2 şi avea mai mult de 150 de construcţii. Construcţia trainică a clădirilor le făcea foarte rezistente la atacuri. Mai multe clădiri care au aparţinut Unităţii 731 sunt transformate în muzee şi pot fi vizitate. Complexul conţinea mai multe fabrici. Aici existau cam 4.500 de containere pentru creşterea şi stocarea puricilor, şase rezervoare pentru stocarea diferitelor produse chimice şi peste 1.800 de containere pentru producerea agenţilor biologici. În câteva zile, aici puteau fi produse ca 30 kg de bacterii ale ciumei.

Mai multe tone de arme biologice şi chimice au fost depozitate în diverse depozite din tot nord-estul Chinei de-a lungul întregului război.

Spre sfârşitul războiului, japonezii au încercat să distrugă dovezile producţiei de arme biologice şi chimice ca şi clădirile în care s-au desfăşurat activităţile Unităţii 731.

În luna august 2003, 29 de chinezi au fost spitalizaţi după ce au descoperit întâmplător, în timpul unor lucrări de construcţie, proiectile chimice îngropate de japonezi cu mai mult de 50 de ani în urmă.

Poligonul de testare pentru antrax

Acest poligon se afla la aproximativ 120 km de complexul de la Pingfang.

Complexul de la Hsinking (Changchung)

Complexul „Unităţii Wakamatsu” (Unitatea 100) de sub comanda veterinarului Wakamatsu Yujiro era destinat studierii vaccinurilor animale pentru protejarea şeptelului japonez şi dezvoltarea tehnicilor războiului biologic veterinar. Mai multe boli au fost testate pe animale de provenienţă sovietică şi chineză. În afară de aceasta, în Unitatea 100 funcţiona o fabrică de bacterii care producea materialul necesar altor unităţi. Aici s-au făcut teste pentru sabotajul biologic.
[modifică] Complexul de la Peking (Peiping)

Aici fucţiona cartierul general al Unităţii 1855. Avea mai multe filiale în diferite localităţi din China. Aici au fost studiate ciuma şi alte boli.

Complexul de la Nanking

Aici funcţiona „Unitatea Tama” (Unitatea Ei-1644) care efectua operaţiuni de cercetare în strânsă colaborare cu Unitatea 731.

Complexul de la Kwantung (Canton)

Aici era cartierul general al „Unităţii Nami” (Unitatea 8604). Aici erau făcute experimente de înfometare şi lipsire de apă a prizonierilor ca şi operaţiuni de testare a transmiterii tifosului prin intermediul apei. În plus, aici funcţiona principala crescătorie de şobolani, folosiţi ca vectori de transmitere a ciumei bubonice.

Complexul de la Syonan (Singapore)

Aici funcţiona din 1942 „Unitatea 9420” cu aproximativ 1.000 de oameni. Avea două subunităţi: „Unitatea Kono” specializată în studierea malariei şi „Unitatea Umeoka”, specializată în studierea ciumei. Aici era pricipalul centru pentru prinderea şi procesarea şobolanilor .

Complexul de la Hiroshima

În Hiroşima funcţiona o fabrică secretă care producea arme chimice petru armată şi unităţile medicale. Începând din 1928, aici a fost produs gazul muştar. Mai apoi a continuat cu producerea de iperită, levizită şi cianogen. În decursul deceniului al patrulea, penstru asigurarea secretului operaţiunilor, insula pe care se afla fabrica a fost pur şi simplu ştearsă de pe hărţi.

Complexurile din Manchuria (Unitatea 200 şi 571)

Aceste unităţi se ocupau cu cercetarea ciumei şi colaborau strâns cu Untatea 731.

Unităţile speciale mobile

Sub conducerea fratelui mai mare al lui Ishii Shiro funcţionau mai multe unităţi mobile care asigurau întreţinerea şi reparaţiile necesare unităţilor mai sus amintite.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi desfiinţarea Unităţii 731
Placă de informare pe locaţia fostei Unităţi 731

Experimentele au continuat până la sfârşitul războiului. Shiro Ishii a dorit să folosească armele biologice în războiul din Pacific începând cu mai 1944, dar încercările sale au fost zădărnicite de proasta organizare şi de atacurile Aliaţilor. Odată cu invazia sovietică din Manciuria din august 1945, unitatea a trebuit să abandoneze în grabă experimentele şi locaţiile, iar personalul japonez a fost nevoit să fugă în încercarea de a se repatria.

Ishii a ordonat tuturor oamenilor din subordine „să ia secretul în mormânt”, ameninţându-i pe cei care ar fi trădat că îi va găsi şi îi va pedepsi. Ishii a ordonat tuturor subordonaţilor săi ca, la întoarcerea în patrie să nu se angajeze în domeniul public. Tuturor li s-au dat fiole de cianură de potasiu, pentru ca cei care ar fi căzut prizonieri să se poată sinucidă.

Mici subunităţi japoneze au rămas în urma celor care se refugiau în grabă pentru a distruge orice dovadă a activităţilor Unităţii 731, dar cele mai multe construcţii au fost atât de trainic construite, încât nu au putut fi demolate în timpul scurt pe care l-au avut la dispoziţie.

După ce Japonia a capitulat, Douglas MacArthur a devenit Comandant Suprem al Puterilor Aliate, iniţiînd un amplu program de reforme şi de reconstruire în timpul ocupaţiei.

La sfârşitul războiului, MacArthur a oferit în secret imunitate cercetătorilor Unităţii 731 în schimbul informaţiilor cu privire la realizările lor în domeniul armelor biologice. Liderii americani considerau că aceste cercetări erau preţioase, deoarece, cel puţin din punct de vedere oficial, Aliaţii nu făcuseră experimente pe fiinţe umane, datorită limitărilor morale şi politice. De asemenea, americanii nu doreau ca alte puteri, în special URSS-ul, să pună mâna pe datele despre armele biologice nipone.[17]

În timpul procesului criminalilor de război de la Tokyo s-a făcut doar o singură dată o referire la experimentele japoneze efectuate pe civili chinezi.

Avocaţii japonezi au afirmat că acuzaţiile sunt vagi şi insuficient documentate, iar preşedintele tribunalului, sir William Webb, le-a dat dreptate, considerând că lipsa dovezilor este evidentă. Subiectul nu a mai fost adus în discuţie niciodată în timpul procesului.

Deşi nu a reacţionat în mod public în timpul procesului de la Tokyo, autorităţile sovietice au urmărit cu atenţie problema şi au reuşit să aresteze, acuze şi judece 12 lideri militari şi oameni de ştiinţă din cadrul Unităţilor 731, 100 şi 1644 în cadrul proceselor pentru crime de război de la Habarovsk.

Numeroşi prizonieri de război şi civili sovietici, dar şi chinezi, coreeni sau mongoli, au fost victime ale experimentelor chimice şi bilogice din Unitatea 731. Procesul japonezilor capturaţi acuzaţi de crime de război a fost organizat la Habarovsk în decmebrie 1949. O transcripţie parţială a şedinţelor tribunalului au fost publicate în mai multe limbi de presa de limbă străină de la Moscova, aşa cum a fost Materials on the Trial of Former Servicemen of the Japanese Army Charged with Manufacturing and Employing Bacteriological Weapons (Moscow: Foreign Languages Publishing House, 1950). Această carte rămâne una dintre cele mai importante surse de informaţii pentru istoricii care cercetează fenomenul „fabricilor morţii” din lagărele de prizonieri organizate de japonezi. Procurorul şef al procesului de la Habarovsk a fost Lev Smirnov, unul dintre procurorii sovietici de la Nüremberg.

Tribunalul de la Habarovsk a emis sentinţe cu închisoarea de la 2 la 25 de ani pentru diferiţii doctori şi comandanţi militari aflaţi în custodia sovieticilor.

Numeroşi foşti cercetători ai Unităţii 731 au devenit importanţi membrii ai comunităţii medicale nipone. Doctorul Masaji Kitano a condus cea mai mare comapanie farmaceutică niponă (株式会社ミドリ十字 – Crucea verde). Alţi medici au condus instituţii medicale importante sau au lucrat pentru ministerul nipon al sănătăţii. Shiro Ishii a emigrat în SUA, unde a participat la cercetările americane în domeniul armelor biologice.

Filmul Philosophy of a Knife a avut la baza Unitatea 731

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment