Urmeaza al treilea Razboi Mondial ?

Postat in Jun 30 2011 de catre costel
Taguri : , , , ,
Categorie : Articole
Trei crize majore par să fi fost provocate simultan, ca să reaşeze omenirea pe alte baze şi să introducă un nou concept de guvernare, după ce democraţia aşa cum a fost văzută până acum va da faliment.

Este concluzia ce se desprinde dintr-o analiză a Reuters şi este izvorâtă dintr-un studiu global de după întâlnirea de la Davos. Cam la aceeaşi concluzie ajunseseră şi redacţia Agentia.org, în urmă cu câteva săptămâni.

Este vorba despre o Furtună Perfectă, cum o numesc cei de la Reuters, pe componente: o criză economică globală, secondată de o criză energetică, o revoltă mondială împotriva regimurilor dictatoriale, dar şi din cele democratice europene, o criză alimentară mondială. Toţi aceşti vectori conduc spre un al treilea razboi mondial care ar urma să aşeze omenirea pe noi baze. Cu o populaţie mult redusă numeric, fără pretenţii democratice, aceasta se va închina la un singur stăpân şi va face tot ce-i va spune acel stăpân. Masa monetară va dispărea, iar omenirea va munci pentru o elită doar pe “cazare şi masă”.

Analiştii au anticipat seria revoltelor din Lumea Arabă, de după Forumul de la Davos. S-a stabilit atunci ca focarul să fie în această zonă a lumii, ceea ce, iată, s-a adeverit la mai puţin de o lună de zile. Baza a fost pusă tot de FMI, mai mult sau mai puţin pe şest, iar sprijinul militar american s-a văzut în debarcarea lui Hosni Mubarak, prin parada de război din canalul de Suez.

Libia a ajuns să fie doar un punct de cotitură pe această hartă a revoltei mondiale. Un antrenament pentru adevarăta ţintă, care este Iranul lui Mahmoud Ahmadinejad. Deja numeroase voci cer intervenţia armată americană în Libia. La ONU s-a cerut ca regimul lui Gadhafi să fie răsturnat prin forţe militare externe. Adică exact ce-şi doresc americanii. Să nu intervină direct, ci doar la cererea maselor populare. Ei provoacă şi tot lor li se cere să intervină, o tactică folosită de multă vreme.

Foarte interesant, deci acest comentariu Reuters. El trebuie relaţionat cu războiul surd dintre China şi SUA pentru supremaţie mondială. Nu este o coincidenţă că exact în acest moment, armata SUA face exerciţii militare alături de Coreea de Sud, chiar lângă Coreea de Nord şi în coasta Chinei. Americanii au deschis războiul pe mai multe fronturi: în lumea arabă, în zona Chinei, dar şi în Europa, deocamdată de Est. Un precursor al revoltelor globale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)


One Response to “Urmeaza al treilea Razboi Mondial ?”

  1. Buna !
    Interesant comentariu parca desprins din profetii biblice , numai ca acei oameni ramasi in viata dupa marea revolutie mondiala , Biblia ne arata ca se vor inchina la Dumnezeu .
    Voi incerca sa redau din Biblie doar citeva profetii care dovedesc si vestesc apropierea unei frumoase imparatii care se va instaura pe pamint in curind in care omenirea se va bucura de dreptate , cunostinta adevarului , sanatate mintala morala si fizica dar cu o experienta grozava a raului sub toate formele lui . Dumnezeu vrea fiinte de sine statatoare cu cunostinta binelui si raului si care sa-l slaveasca din inima. Si toate acestea sa nu uitam se vor infaptui doar prin meritul jertfei Domnului nostru Isus Hristos care a rascumparat omenirea din moarte si a multumit dreptatea lui Dumnezeu prin jertfa sa.

    Mat 24:21 Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
    Mat 24:22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

    Dan 2:44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.

    Dan 7:27 Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”

    Dan 12:1 În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
    Dan 12:2 Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
    Dan 12:3 Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.

    Zah 14:9 Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.
    Isa 42:4 El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”
    Isa 2:2 Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte (îMPĂRĂȚIE); se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
    Isa 2:3 Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
    Isa 2:4 El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. –
    Isa 35:1 Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul;
    Isa 35:2 se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.
    Isa 35:3 Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină.
    Isa 35:4 Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”
    Isa 35:5 Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;
    Isa 35:6 atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie;
    Isa 35:7 marea de nisip se va preface în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de apă. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor vor creşte trestii şi papură.
    Isa 35:8 Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
    Isa 35:9 Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
    Isa 35:10 Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!
    Apoc 21:1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

    Toate acestea si multe alte profetii dovedesc ca va veni o imparatie aici pe pamint in care toate creaturile sale se vor bucura de viata vesnica bineinteles cu conditia ascultarii de Dumnezeu Creatorul. Trebuie amintit faptul ca Dumnezeu a avut un frumos plan de Creerea , Caderea , Rascumpararea si Restaurarea omenirii si a pamintului cu tot ce este pe el si care prin ochii credintei se vede cum sa dus pina acum la indeplinire si se va duce in continuare.
    Amin !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)

Post a Comment