Urmează lupta pentru petrol

Postat in Aug 27 2011 de catre costel

Dacă vă întrebați ce va urma după ce Gaddafi va fi înlăturat de la putere, ei bine nu e prea greu de ghicit: cele 47 de miliarde de barili de petrol sunt privite cu interes de occidentali, dar și de chinezi.

Libia, principala rezervă de petrol din Africa şi cel de-al patrulea producător de pe continent, exporta înainte de revolta împotriva regimului Muammar Gaddafi 80% din ‘aurul său negru’ către Europa, în special către Italia şi Franţa.

Chinezii, cu ochii pe Libia

Guvernul Chinei a cerut marţi Libiei să-i protejeze investiţiile, mai ales în sectorul petrolier, după ce insurgenţii libieni au ameninţat cu anularea unor acorduri comerciale şi economice între Beijing şi regimul lui Muammar Gaddafi, semnalează EFE.

‘Investiţiile chineze din Libia, mai ales în petrolul acesteia, reprezintă un aspect al cooperării economice mutuale şi interesează în mod reciproc ambele ţări’, a subliniat într-o conferinţă de presă Wen Zhongliang, înalt funcţionar din cadrul Ministerului chinez al Comerţului.

Responsabili ai companiei petroliere aflate în mâinile insurgenţilor libieni, AGOCO, au semnalat luni că Rusia şi China şi-ar putea pierde contractele în materie de resurse naturale din Libia pentru că nu au sprijinit rebeliunea împotriva lui Gaddafi.

China are investiţii în Libia în valoare de 18 miliarde de dolari, proiecte la care lucrau 35.000 de chinezi înainte de a fi evacuaţi la declanşarea conflictului în februarie, adaugă sursa citată.

Cea mai mare companie petrolieră de stat din China, CNPC, a informat luni în legătură cu rezilierea a şase proiecte de explorare în Libia şi Niger în valoare de 187 milioane de dolari din cauza conflictului civil din aceste ţări.

China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, s-a abţinut de la vot în martie când s-a aprobat instituirea unei zone de excludere aeriană în Libia şi a condamnat loviturile aeriene ulterioare care au vizat regimul lui Gaddafi.

Recompensarea aliaţilor occidentali

Relansarea maşinăriei petroliere şi recompensarea aliaţilor occidentali: petrolul va fi prioritatea rebelilor libieni pe cale să înlăture regimul Muammar Gaddafi, în pofida divergenţelor politice, subliniază experţi ai ‘aurului negru’ arab, relatează AFP.

Libia îşi va putea relua producţia de petrol curând, în câteva luni, deşi vor fi necesare cel puţin 18 luni pentru a se ajunge la nivelul de dinainte de declanşarea revoltelor, a declarat luni fostul ministru libian al petrolului, Shokri Ghanem, care a ‘dezertat’ din guvernul lui Muammar Gaddafi în luna mai. El şi-a exprimat de asemenea speranţa că ţara se îndreaptă către un viitor democratic în condiţiile în care rebelii controlează în prezent o mare parte a capitalei, Tripoli, notează Reuters.

‘Indiferent cine va fi la putere, chiar dacă va veni de pe planeta Marte, va şti că este absolut necesar să repornească maşinăria petrolieră de care toţi depind pe plan economic, social şi în mare măsură politic’, a estimat Francis Perrin, de la Centrul Arab de Studii Petroliere cu sediul la Paris.

Producţia de petrol, care a scăzut sub 4% din nivelul său dinainte de conflict, reprezintă în condiţii normale 95% din veniturile din export ale Libiei, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale de Energie.

Pentru Guidere Mathieu, un specialist în ţările arabe de la Universitatea din Toulouse-II şi autor al lucrării ‘Şocul revoluţiilor arabe’, niciun dezacord politic între rebeli nu va putea contesta prioritatea redresării situaţiei petrolului.

‘Libia nu poate trăi fără petrol şi deci robinetul care va fi deschis cel mai repede va fi al acestuia. Pot exista dezbateri cu privire la restul, dar în ceea ce priveşte petrolul nu este posibil’, a mai spus el.

Experţii în petrol au căzut de acord în a spune că va fi nevoie de un an în cel mai bun caz, probabil doi în realitate, pentru ca Libia să ajungă la nivelul producţiei de dinainte de conflict.

Francezii și americanii “țin aproape”

În faţa acestei urgenţe, rebelii vor trebui să renunţe la anumite contracte vechi, chiar dacă nu vor trebui să îi uite pe aliaţii occidentali, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Italia, şi cei arabi în reconstrucţia ţării şi pentru noile contracte de exploatare care se întrevăd.

Dispunând de primele rezerve de petrol din Africa, Libia nu a fost însă înainte de revolta populară decât cel de-al patrulea producător de pe continent /după Nigeria, Angola şi Algeria/, o moştenire de două decenii – 1980 şi 1990, în timpul cărora regimul Gaddafi era considerat un paria.

Consiliul Naţional de Tranziţie libian a anunţat atribuirea Franţei, unul dintre principalii aliaţi ai coaliţiei internaţionale responsabile cu loviturile aeriene din Libia, a 35% din noile contracte petroliere, ca răsplată pentru costisitoarea intervenţie militară franceză, a subliniat Guidere Mathieu.

Conţinând puţin sulf, petrolul libian are avantajul de a fi unul dintre cele mai uşor de tratat.

‘Miza gazelor naturale este de asemenea importantă, sunt miliarde care nu mai sunt exportate către Italia’, a spus economistul Guy Maisonnier. ‘Indiferent care va fi regimul, va avea nevoie să exporte. Iar acest lucru se va face cu sprijinul companiilor internaţionale’, a mai spus el.

Occidentul trebuie ’să cureţe mizeria’ pe care a creat-o în Libia

Occidentului îi revine responsabilitatea de a ‘curăţa mizeria pe care a generat-o’ în Libia, unde insurecţia a proclamat sfârşitul epocii Muammar Gaddafi, după ce a preluat controlul majorităţii capitalei ţării, Tripoli, aprecia marţi presa chineză, preluată de AFP.

‘Înlăturarea regimului Gaddafi reprezintă un spectacol pentru mass-media, dar fără a se vorbi despre reconstrucţie’, sublinia în editorialul său cotidianul Global Times.

‘Occidentul este cel care trebuie să-şi asume acum responsabilitatea de a curăţa mizeria pe care a generat-o’ în Libia, continua respectivul ziar, fără a incrimina vreo ţară pentru situaţia din ţara nord-africană.

Cotidianul China Daily s-a făcut la rândul său ecoul apelurilor guvernului de la Beijing privind reinstaurarea urgentă a ’stabilităţii’ şi ‘păcii’ în Libia.

Pe de altă parte, China a anunţat luni că ‘respectă opţiunea poporului libian’, după ce rebelii au preluat controlul asupra majorităţii cartierelor din Tripoli.

‘China este pregătită să coopereze cu comunitatea internaţională şi să-şi asume un rol pozitiv în acţiunea de reconstrucţie a unei noi Libii’, menţiona un comunicat al Ministerului de Externe chinez.

În ultimele luni, China, care are mari interese economice în Libia, în special în domeniul petrolului şi gazelor naturale, şi-a intensificat contactele cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional de Tranziţie /CNT, instanţa politică a insurecţiei/, pe care l-a recunoscut în iunie drept ‘un important interlocutor’.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Post a Comment